1. Pròstexi de [a]- in verbi e sostantivi
In zeneise a pròstexi – saiva à dî l’azzonta in poxiçion iniçiale – de unna vocale [a]- a l’é assæ frequente inte tante forme verbale. Sti verbi peuan donca presentâse co-a doggia forma, pe exempio: arregordâ [areɡurˈdaː] ~ regordâ [reɡurˈdaː]; addeuviâ [adøːˈvjaː] ~ deuviâ [døːˈvjaː]; allevâ [aleˈvaː] ~ levâ [leˈvaː]; ammiâ [aˈmjaː] ~ miâ [ˈmjaː]; arrecheugge [areˈkødʒˑe] ~ recheugge [reˈkødʒˑe]. Ben che in origine sto fenòmeno o poeiva avei unna fonçion intenscificativa, inta prattica tutte doe e forme – con ò sensa a vocale iniçiale – en equivalente e no compòrta nisciuña variaçion de scignificato. O fenòmeno o l’interessa ascì çerti sostantivi deverbali, comme arregòrdo [areˈɡɔːrdu] ~ regòrdo [reˈɡɔːrdu], allevamacce [ale(ː)vaˈmatʃˑe] ~ levamacce [ale(ː)vaˈmatʃˑe] ò arrecuggeita [arekyˈdʒejta] ~ recuggeita [rekyˈdʒejta]. Anche inte sti caxi, pe-o sòlito e doe forme no implican de differense de scignificato. Into DEIZE, e forme con ò sensa pròstexi de [a]- en lemmatizzæ inta forma consciderâ ciù frequente inte l’uso generale.