Conseggio pe-o patrimònio linguistico ligure

Conseggio ligure

DEIZE

Dizionario italiano-genovese

usare

v. tr. v. intr.
  1. far uso

    addeuviâ [adøːˈvjaː] (var. deuviâ)1

    sai usare il computer?

    t’ê bon à deuviâ o computer?

    sono scarpe che usa malvolentieri per paura di rovinarle

    en de scarpe ch’o l’addeuvia mävoentea pe-a poia d’arroinâle

    preferisco usare l’olio d’oliva al burro

    m’é ciù cao addeuviâ l’euio d’oiva che o butiro

  2. sfruttare

    addeuviâ [adøːˈvjaː] (var. deuviâ)1

    non ho ancora usato l’abbonamento della piscina

    no ò ancon addeuviou l’abbonamento da pisciña

Note

È molto frequente anche la variante deuviâ.

v. impers.
  1. essere uso, costume o abitudine

    fâse pe commun [ˈfaːse pe kuˈmyŋ]

    fâse pe-o sòlito [ˈfaːse pɔw ˈsɔlitu]

    fâse inte un çerto caxo [ˈfaːse inte ŋ ˈsɛːrtu ˈkaːʒu]

    ësighe l’andio [ˈeːsiɡe l ˈaŋdju]

    come si usa, ho rivolto le mie condoglianze al vedovo

    comme se fa inte sti caxi, ò fæto e condolianse a-o vidoo

    nella mia famiglia la domenica a pranzo si usava uscire a mangiare

    inta mæ famiggia pe-o disnâ da domenega gh’ea l’andio d’anâ à mangiâ feua de casa

Per saperne di più

1. Prostesi di [a]- in verbi e sostantivi

In genovese è particolarmente frequente la prostesi – cioè l’aggiunta in posizione iniziale – di una vocale [a]- in molte forme verbali. Questi verbi possono quindi presentarsi in doppia forma, ad esempio: arregordâ [areɡurˈdaː] ~ regordâ [reɡurˈdaː] “ricordare”; addeuviâ [adøːˈvjaː] ~ deuviâ [døːˈvjaː] “usare”; allevâ [aleˈvaː] ~ levâ [leˈvaː] “levare, togliere”; ammiâ [aˈmjaː] ~ miâ [ˈmjaː] “guardare”; arrecheugge [areˈkødʒˑe] ~ recheugge [reˈkødʒˑe] “raccogliere”. Sebbene in origine questo fenomeno potesse forse avere funzione intensificativa, nella pratica entrambe le forme – con o senza la vocale iniziale – sono equivalenti e non comportano alcuna variazione di significato. Il fenomeno riguarda anche alcuni sostantivi deverbali, come arregòrdo [areˈɡɔːrdu] ~ regòrdo [reˈɡɔːrdu] “ricordo”, allevamacce [ale(ː)vaˈmatʃˑe] ~ levamacce [ale(ː)vaˈmatʃˑe] “smacchiatore” o arrecuggeita [arekyˈdʒejta] ~ recuggeita [rekyˈdʒejta] “raccolta”. Anche in questi casi, di norma le due forme non implicano differenze di significato. Nel DEIZE, le forme con o senza prostesi di [a]- sono lemmatizzate nella forma ritenuta più frequente nell’uso generale.

Coniugazioni

addeuviâ

Indicativo

Presente

  1. mi addeuvio
  2. ti t’addeuvi
  3. o/a l’addeuvia
  4. niatri addeuviemmo/addeuviemo
  5. viatri addeuviæ
  6. liatri addeuvian

Imperfetto

  1. mi addeuviava
  2. ti t’addeuviavi
  3. o/a l’addeuviava
  4. niatri addeuviavimo
  5. viatri addeuviavi
  6. liatri addeuviavan

Futuro

  1. mi addeuviò
  2. ti t’addeuviæ
  3. o/a l’addeuvià
  4. niatri addeuviemo
  5. viatri addeuviei
  6. liatri addeuvian

Congiuntivo

Presente

  1. che mi addeuvie
  2. che ti t’addeuvi
  3. che lê o/a l’addeuvie
  4. che niatri addeuviemmo/addeuviemo
  5. che viatri addeuviæ
  6. che liatri addeuvian

Imperfetto

  1. che mi addeuviesse
  2. che ti t’addeuviesci
  3. che lê o/a l’addeuviesse
  4. che niatri addeuviescimo
  5. che viatri addeuviesci
  6. che liatri addeuviessan

Condizionale

  1. mi addeuvieiva/addeuviæ
  2. ti t’addeuviësci
  3. o/a l’addeuvieiva/addeuviæ
  4. niatri addeuviëscimo
  5. viatri addeuviësci
  6. liatri addeuvieivan/addeuviæn

Imperativo

  1. addeuvia ti!
  2. addeuviemmo/addeuviemo niatri!
  3. addeuviæ viatri!

Participio passato

  1. m. s. addeuviou
  2. m. p. addeuviæ
  3. f. s. addeuviâ
  4. f. p. addeuviæ

Gerundio

  1. addeuviando