Conseggio pe-o patrimònio linguistico ligure

Conseggio ligure

DEIZE

Diçionäio italian-zeneise

restare

v. tr.
  1. arrestâ [aresˈtaː] (var. restâ)

    penso che resterò a lavorare fino a tarda sera

    penso ch’arrestiò à travaggiâ fin a-a seia in sciô tardi

  2. persistere

    arrestâ [aresˈtaː] (var. restâ)

    mi resta ancora qualche dubbio

    m’arresta ancon quarche dubio

  3. avanzare

    arrestâ [aresˈtaː] (var. restâ)

    avansâ [avaŋˈsaː]

    in dispensa rimane solo una bottiglia di vino

    inta despensa arresta ciù solo che unna bottiggia de vin

  4. mancare

    arrestâ [aresˈtaː] (var. restâ)

    ammancâ [amaŋˈkaː] (var. mancâ)1

    mancâ [maŋˈkaː]

    restano pochi giorni a Natale

    arresta ciù pöchi giorni pe Natale

  5. avere ancora

    arrestâ [aresˈtaː] (var. restâ)

    mi rimane solo un parente

    m’arresta solo ciù che un parente

  6. rimanere per breve tempo e per uno scopo preciso

    affermâse [afɛrˈmaːse]

    restare a pranzo

    affermâse pe-o disnâ

Per saperne di più

1. Prostesi di [a]- in verbi e sostantivi

In genovese è particolarmente frequente la prostesi – cioè l’aggiunta in posizione iniziale – di una vocale [a]- in molte forme verbali. Questi verbi possono quindi presentarsi in doppia forma, ad esempio: arregordâ [areɡurˈdaː] ~ regordâ [reɡurˈdaː] “ricordare”; addeuviâ [adøːˈvjaː] ~ deuviâ [døːˈvjaː] “usare”; allevâ [aleˈvaː] ~ levâ [leˈvaː] “levare, togliere”; ammiâ [aˈmjaː] ~ miâ [ˈmjaː] “guardare”; arrecheugge [areˈkødʒˑe] ~ recheugge [reˈkødʒˑe] “raccogliere”. Sebbene in origine questo fenomeno potesse forse avere funzione intensificativa, nella pratica entrambe le forme – con o senza la vocale iniziale – sono equivalenti e non comportano alcuna variazione di significato. Il fenomeno riguarda anche alcuni sostantivi deverbali, come arregòrdo [areˈɡɔːrdu] ~ regòrdo [reˈɡɔːrdu] “ricordo”, allevamacce [ale(ː)vaˈmatʃˑe] ~ levamacce [ale(ː)vaˈmatʃˑe] “smacchiatore” o arrecuggeita [arekyˈdʒejta] ~ recuggeita [rekyˈdʒejta] “raccolta”. Anche in questi casi, di norma le due forme non implicano differenze di significato. Nel DEIZE, le forme con o senza prostesi di [a]- sono lemmatizzate nella forma ritenuta più frequente nell’uso generale.

Coniugazioni

affermâ

Indicativo

Presente

  1. mi affermo
  2. ti t’affermi
  3. o/a l’afferma
  4. niatri affermemmo
  5. viatri affermæ
  6. liatri afferman

Imperfetto

  1. mi affermava
  2. ti t’affermavi
  3. o/a l’affermava
  4. niatri affermavimo
  5. viatri affermavi
  6. liatri affermavan

Futuro

  1. mi affermiò
  2. ti t’affermiæ
  3. o/a l’affermià
  4. niatri affermiemo
  5. viatri affermiei
  6. liatri affermian

Congiuntivo

Presente

  1. che mi afferme
  2. che ti t’affermi
  3. che lê o/a l’afferme
  4. che niatri affermemmo
  5. che viatri affermæ
  6. che liatri afferman

Imperfetto

  1. che mi affermesse
  2. che ti t’affermesci
  3. che lê o/a l’affermesse
  4. che niatri affermescimo
  5. che viatri affermesci
  6. che liatri affermessan

Condizionale

  1. mi affermieiva/affermiæ
  2. ti t’affermiësci
  3. o/a l’affermieiva/affermiæ
  4. niatri affermiëscimo
  5. viatri affermiësci
  6. liatri affermieivan/affermiæn

Imperativo

  1. afferma ti!
  2. affermemmo niatri!
  3. affermæ viatri!

Participio passato

  1. m. s. affermou
  2. m. p. affermæ
  3. f. s. affermâ
  4. f. p. affermæ

Gerundio

  1. affermando
ammancâ

Indicativo

Presente

  1. mi ammanco
  2. ti t’ammanchi
  3. o/a l’ammanca
  4. niatri ammanchemmo
  5. viatri ammancæ
  6. liatri ammancan

Imperfetto

  1. mi ammancava
  2. ti t’ammancavi
  3. o/a l’ammancava
  4. niatri ammancavimo
  5. viatri ammancavi
  6. liatri ammancavan

Futuro

  1. mi ammanchiò
  2. ti t’ammanchiæ
  3. o/a l’ammanchià
  4. niatri ammanchiemo
  5. viatri ammanchiei
  6. liatri ammanchian

Congiuntivo

Presente

  1. che mi ammanche
  2. che ti t’ammanchi
  3. che lê o/a l’ammanche
  4. che niatri ammanchemmo
  5. che viatri ammancæ
  6. che liatri ammancan

Imperfetto

  1. che mi ammanchesse
  2. che ti t’ammanchesci
  3. che lê o/a l’ammanchesse
  4. che niatri ammanchescimo
  5. che viatri ammanchesci
  6. che liatri ammanchessan

Condizionale

  1. mi ammanchieiva/ammanchiæ
  2. ti t’ammanchiësci
  3. o/a l’ammanchieiva/ammanchiæ
  4. niatri ammanchiëscimo
  5. viatri ammanchiësci
  6. liatri ammanchieivan/ammanchiæn

Imperativo

  1. ammanca ti!
  2. ammanchemmo niatri!
  3. ammancæ viatri!

Participio passato

  1. m. s. ammancou
  2. m. p. ammancæ
  3. f. s. ammancâ
  4. f. p. ammancæ

Gerundio

  1. ammancando
arrestâ

Indicativo

Presente

  1. mi arresto
  2. ti t’arresti
  3. o/a l’arresta
  4. niatri arrestemmo
  5. viatri arrestæ
  6. liatri arrestan

Imperfetto

  1. mi arrestava
  2. ti t’arrestavi
  3. o/a l’arrestava
  4. niatri arrestavimo
  5. viatri arrestavi
  6. liatri arrestavan

Futuro

  1. mi arrestiò
  2. ti t’arrestiæ
  3. o/a l’arrestià
  4. niatri arrestiemo
  5. viatri arrestiei
  6. liatri arrestian

Congiuntivo

Presente

  1. che mi arreste
  2. che ti t’arresti
  3. che lê o/a l’arreste
  4. che niatri arrestemmo
  5. che viatri arrestæ
  6. che liatri arrestan

Imperfetto

  1. che mi arrestesse
  2. che ti t’arrestesci
  3. che lê o/a l’arrestesse
  4. che niatri arrestescimo
  5. che viatri arrestesci
  6. che liatri arrestessan

Condizionale

  1. mi arrestieiva/arrestiæ
  2. ti t’arrestiësci
  3. o/a l’arrestieiva/arrestiæ
  4. niatri arrestiëscimo
  5. viatri arrestiësci
  6. liatri arrestieivan/arrestiæn

Imperativo

  1. arresta ti!
  2. arrestemmo niatri!
  3. arrestæ viatri!

Participio passato

  1. m. s. arrestou
  2. m. p. arrestæ
  3. f. s. arrestâ
  4. f. p. arrestæ

Gerundio

  1. arrestando
avansâ

Indicativo

Presente

  1. mi avanso
  2. ti t’avansi
  3. o/a l’avansa
  4. niatri avansemmo
  5. viatri avansæ
  6. liatri avansan

Imperfetto

  1. mi avansava
  2. ti t’avansavi
  3. o/a l’avansava
  4. niatri avansavimo
  5. viatri avansavi
  6. liatri avansavan

Futuro

  1. mi avansiò
  2. ti t’avansiæ
  3. o/a l’avansià
  4. niatri avansiemo
  5. viatri avansiei
  6. liatri avansian

Congiuntivo

Presente

  1. che mi avanse
  2. che ti t’avansi
  3. che lê o/a l’avanse
  4. che niatri avansemmo
  5. che viatri avansæ
  6. che liatri avansan

Imperfetto

  1. che mi avansesse
  2. che ti t’avansesci
  3. che lê o/a l’avansesse
  4. che niatri avansescimo
  5. che viatri avansesci
  6. che liatri avansessan

Condizionale

  1. mi avansieiva/avansiæ
  2. ti t’avansiësci
  3. o/a l’avansieiva/avansiæ
  4. niatri avansiëscimo
  5. viatri avansiësci
  6. liatri avansieivan/avansiæn

Imperativo

  1. avansa ti!
  2. avansemmo niatri!
  3. avansæ viatri!

Participio passato

  1. m. s. avansou
  2. m. p. avansæ
  3. f. s. avansâ
  4. f. p. avansæ

Gerundio

  1. avansando
mancâ

Indicativo

Presente

  1. mi manco
  2. ti ti manchi
  3. o/a manca
  4. niatri manchemmo
  5. viatri mancæ
  6. liatri mancan

Imperfetto

  1. mi mancava
  2. ti ti mancavi
  3. o/a mancava
  4. niatri mancavimo
  5. viatri mancavi
  6. liatri mancavan

Futuro

  1. mi manchiò
  2. ti ti manchiæ
  3. o/a manchià
  4. niatri manchiemo
  5. viatri manchiei
  6. liatri manchian

Congiuntivo

Presente

  1. che mi manche
  2. che ti ti manchi
  3. che lê o/a manche
  4. che niatri manchemmo
  5. che viatri mancæ
  6. che liatri mancan

Imperfetto

  1. che mi manchesse
  2. che ti ti manchesci
  3. che lê o/a manchesse
  4. che niatri manchescimo
  5. che viatri manchesci
  6. che liatri manchessan

Condizionale

  1. mi manchieiva/manchiæ
  2. ti ti manchiësci
  3. o/a manchieiva/manchiæ
  4. niatri manchiëscimo
  5. viatri manchiësci
  6. liatri manchieivan/manchiæn

Imperativo

  1. manca ti!
  2. manchemmo niatri!
  3. mancæ viatri!

Participio passato

  1. m. s. mancou
  2. m. p. mancæ
  3. f. s. mancâ
  4. f. p. mancæ

Gerundio

  1. mancando

Polirematiche

restarci male, → restare all’amo, → restare di stucco.

Ben che scià en in sciâ verscion zeneise do scito, o DEIZE o l’é un diçionäio italian-zeneise: i contegnui de ste pagine en donca scriti in italian.